Cum să scapi de vânătăi cu remedii populare.

În urma traumatismelor apar vânătăi. Din păcate, de cele mai dese ori ele rămân vizibile pe piele pentru o lungă perioadă de timp. Ce-i de făcut când se apropie un eveniment important şi trebuie să apari acolo în toată splendoarea, iar produsele farmaceutice nu te ajută? În acest caz, vine în ajutor medicina populară. Astfel vei reuşi să scapi de vânătăi rapid, eficient şi fără durere.

CUM SĂ SCAPI RAPID DE VÂNĂTĂI

синяк

1. Rece şi cald

În cazul în care te-ai lovit, atunci pune ceva rece. Cel mai bine ar fi un sac cu gheaţă, înfăşurat într-un prosop. Frigul nu va permite formarea edemului. Peste o zi, poţi începe procedurile termice. Aplică pe zona afectată sare caldă într-un sac. Astfel, pielea se va regenera mai bine.

2. Varză

Dacă vânătaia deja a apărut, atunci ia câteva frunze de varză, bate-le cu un un ciocan, ca să le iasă puţin sucul, înveleşte-le în pânză şi leagă-le pe zona cu pricina.

3. Compresă cu ceapă

Dă ceapa curăţată prin răzătoare fină şi adăugă la masa obţinută o lingură de sare. Apoi pune amestecul într-un tifon şi aplică-l pe vânătaie. Fă acest lucru de două ori pe zi, dar nu mai mult de jumătate de oră. Pentru a elimina mirosul de ceapă, freacă pielea cu o soluţie de apă şi lămâie sau oţet. Apoi spală bine pielea cu săpun.

4. Sare

Înmoaie o pânză în soluţie salină şi fă un bandaj. Poţi încerca şi următoarea metodă: ia o lingură de sare la o lingură de oţet de 9%. Umezeşte vată în soluţie şi aplică pe vânătaie de 3 ori pe zi, timp de o jumătate de oră.

Poate că acum aceste informaţii sunt irelevante pentru tine. Dar în viaţă se poate întâmpla orice şi este posibil să ai nevoie să scapi rapid de vânătăi.

 

Autor text: Sănătoşi.com

Add Comment