De ce cancerul face ravagii şi cum pot fi distruse rapid celulele canceroase. Adevărul care îţi poate salva viaţa

În corpul uman se formează zilnic între 1000 şi 10000 de celule canceroase. Însă, sistemul imunitar şi globulele albe le distrug.

Cu toate acestea, cancerul face ravagii. Şi asta deoarece, atunci când devin canceroase, aceste celule reuşesc să fie invizibile pentru sistemul imunitar, învelindu-se cu celule sănătoase. Prin urmare, sistemul imunitar nu vede ce este în interior. La fel se întâmplă şi cu fătul în corpul mamei. În cazul în care sistemul imunitar l-ar vedea, l-ar ataca.

Creşterile tumorale depind mult de stilul de viaţă şi de alimentaţie. Celulele canceroase au nevoie de 10 ani de divizări şi multiplicări pentru ca medicii să le poată observa cu ajutorul aparatelor.

Dacă în această perioadă ţinem post, renunţând la produsele de origine animală, enzima produsă de pancreas, numită tripsină, va digera învelişul celulelor canceroase. Astfel, acestea vor deveni vizibile pentru globulele albe, care îşi vor îndeplini rolul.

Se ştie că chimioterapia şi radioterapia distrug celulele canceroase, însă le omoară şi pe cele sănătoase. În plus, paralizează globulele albe, care nu mai luptă.

Multe fructe şi legume conţin coloranţi, care au efecte puternice asupra celulelor canceroase. Cel mai eficient este colorantul negru.

Întrucât celulele canceroase sunt ineficiente în producererea propriei energii, producând-o prin fermentaţie, au nevoie de mult zahăr ca să crească. Aşadar, consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, resveratrolul (colorantul negru) va otrăvi celulele canceroase.

După ce celula canceroasă a fost distrusă, trebuie eliminat şi lichidul toxic ce a rămas în locul ei, cu ajutorul sistemului limfatic.

Limfa poate fi stimulată cu lămâie şi echinacee.

Consumând zilnic 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă şi 2-3 linguriţe de pulbere de echinacee, veţi contribui la mişcarea sistemului limfatic, care va transporta lichidul toxic în ficat. Ficatul va amesteca această otravă cu bila şi o va vărsa în intestin, de unde va ajunge în colon şi apoi va fi eliminată. Însă, deoarece colonul reabsoarbe apa, va reabsorbi şi lichidul toxic şi îl va reintroduce în ficat, ceea ce sporeşte riscul de ciroză.

Pentru a preveni acest lucru, trebuie forţat ficatul să verse bila mai des, pentru a elimina lichidul toxic din intestine. În acest sens sunt utile clismele cu cafea, care stimulează ficatul să îşi verse bila, fiind eliminată în scurt timp împreună cu toxinele din celulele canceroase.

Aşadar, trebuie să respectaţi următorul ciclu: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post. Apa cu lămâie şi echinaceea transportă otrăvurile în ficat, iar clismele la fiecare oră elimină rapid toxinele.

 

Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic și tratament corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.

Traducerea și adaptarea: Echipa sanatosi.info