Dulceaţa de nuci verzi este delicioasă, dar are şi beneficii pentru sănătate. Se prepară uşor

Dulceaţa de nuci verzi este delicioasă şi poate fi consumată la micul dejun sau poate fi adăugată în diferite prăjituri. Pe lângă aroma intensă pe care o are, dulceaţa este benefică pentru sănătate, deoarece este bogată în iod.

Pentru a prepara dulceaţa de nuci verzi, aveţi nevoie de cele mai bune nuci. Acestea se culeg în prima jumătate a lunii iunie, până aproape de sfârşitul lunii iulie. De asemenea, pentru o aromă deosebită, alegeţi nucile mai mici cu coaja groasă.

Dulceaţă de nuci verzi

Ingrediente (pentru 5 borcane de 450 ml):

  • 100 nuci verzi, curăţate
  • 1,5 kg zahăr
  • sucul de la 2 lămâi mari
  • 500 ml apă
  • jumătate de păstaie de vanilie

Mod de preparare:

Puneţi apă rece şi felii de lămâi într-un bol şi adăugaţi nucile curăţate.

Lăsaţi nucile în apă rece timp de 12-24 de ore. Între timp schimbaţi apa de câteva ori, până devine limpede. A doua zi aruncaţi apa şi clătiţi nucile sub jetul de apă rece.

Într-un ceaun sau cratiţă cu fundul gros, amestecaţi apa cu zahărul cu o lingură de lemn şi puneţi vasul la foc mic pe aragaz. După ce s-a topit zahărul, adăugaţi nucile şi fierbeţi preparatul la foc mic, îndepărtând periodic spuma. După ce dulceaţa nu mai face spumă, adăugaţi sucul de lămâie şi vanilia.

Apoi mai lăsaţi să dea câteva clocote şi verificaţi consistenţa. Siropul obţinut trebuie să fie închis la culoare ca mierea. Verificaţi consistenţa utilizând un pahar cu apă rece în care picuraţi câteva picături de sirop. Dacă nu se dizolvă în apa rece, atunci siropul este suficient de consistent.

Lăsaţi să se răcorească, apoi umpleţi borcanele cu nuci, turnaţi risopul peste şi închideţi borcanele ermetic. Întoarceţi-le cu fundul în sus, acoperiţi-le cu pături şi lăsaţi-le peste noapte.

Beneficiile consumului dulceţii de nuci verzi

  • menţine sănătatea stomacului
  • este eficientă pentru inimă şi sistemul osos
  • întăreşte imunitatea
  • stimulează sistemul nervos
  • utilă în caz de anemie

 

Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic și tratament corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.

Traducerea și adaptarea: Echipa sanatosi.info

Sursa: allwomens.ru